Există fibre musculare de mai multe feluri, iar fiecare dintre ele corespund unor anumite tipuri de contracții și au o sursă principală sau predominantă prin care se încarcă cu energie chimică. Astfel distingem fibre lente, intermediare și rapide. Însă, la om nu există mușchi de culoare albă așa cum se crede, toți fiind de fapt de culoare roșie. Fibrele musculare albe au în fond o culoare roșie mai deschisă.
Culoarea roșie vine de la mioglobina existentă, iar fibrele rapide, numite adeseori fibre albe, au un număr mult mai redus de mioglobină pentru că ele facilitează glucoza ca sursă de energie. Fibrele musculare roșii sunt mult mai abundente în mioglobină, de aceea și culoarea pronunțată, dar aceste fibre sunt lente și favorizează consumul de oxigen. Rolul mioglobinei fiind transportul de oxigen și dioxid de carbon.
Fibrele albe și roșii sunt mult mai bine evidențiate la păsări decât la om.
Care sunt tipurile de fibre musculare striate la om?
Fibrele musculare mai bogate în mioglobină și mitocondrii asigură contracții musculare prelungite și lente. Aceste fibre obosesc cel mai greu pentru că se oxigenează cel mai eficient. De exemplu, exercițiile izometrice dezvoltă cu eficacitate fibrele musculare bogate în mioglobină. Exercițiile dinamice și care necesită putere mare de contracție dezvoltă eficient fibrele, impropriu numite, albe. Aceste fibre sunt duble în diametru, obosesc repede din cauză că folosesc glicogen muscular și fosfocreatină, au un număr mai redus de mitocondrii, motiv pentru care nu funcționează la fel de eficient prin consum de oxigen precum cele oxidative, dar au putere mare de contracție.
Cronaxia – timpul minim în care are loc o excitație – fibrelor rapide este de 0,09 ms, pe când fibrele lente oxidative 8,4 ms.
Cel mai corect este să clasificăm fibrele musculare după proprietățile contractile și metabolice, nu după culoare, deoarece nuanțele nu sunt foarte bine evidențiate.
Din punct de vedere anatomic, fiecare mușchi al corpului conține atât fibre rapide cât și lente în proporție variabilă, existând de asemenea unele fibre din categoria intermediară. De exemplu, bicepsul brahial are proporții sensibil egale de fibre rapide și lente, sau albe și roșii. Tricepsul brahial este predominat de fibre rapide (aproximativ 70%), pe când solearul conține aproximativ 85% fibre lente oxidative etc. Există și o predispoziție genetică, de aceea unii sunt maratoniști, halterofili sau sprinteri înnăscuți. Antrenamentul poate schimba compoziția fibrelor musculare.
De ce este important să cunoști tipurile de fibre musculare?
Un antrenament specific ar avea teoretic capacitatea de a schimba ponderea fibrelor. De exemplu, vastul lateral al unui maratonist bine antrenat ar putea conține aproximativ 79% fibre lent-oxidative, rație care ar arăta diferit pentru un sprinter sau halterofil. Cunoscând tipurile de fibre musculare, înveți ce exerciții se potrivesc scopului și ce metabolisme antrenează acestea.
Ce este hipertrofia musculară?
Cercetările făcute în medicina sportivă arată că hipertrofia musculară se datorează în primul rând îngroșării fibrelor musculare deja existente și abia apoi creșterii numărului de un anumit tip de fibre, cu atât mai mult cu cât suntem genetic limitați întrucât moștenim un număr de fibre care nu se schimbă prea mult pe parcursul vieții. Chiar și adulți ajunși la maturitate deplină, am putea teoretic să construim fibre noi de un anumit tip, dar acest efort ar implica timp foarte îndelungat, nutriție corectă și, antrenament constant care să fie bine dozat și periodizat. Un maratonist filiform care are o capacitate aerobă și fibre lente extrem de bine dezvoltate va avea foarte mult de muncă pentru a crește în masă musculară, forță maximală și să dezvolte toate funcțiunile anaerobe, inclusiv să îngroașe fibrele fazice. Este la fel de valabil și în cazul unui culturist rigid și foarte robust!
Ce este condiția fizică?
Condiția fizică – în viziunea mea – constă în dezvoltarea multilaterală a organismului într-un mod cât mai armonios, lucru extrem de dificil de realizat deoarece durează foarte mulți ani. Așadar, eu niciodată nu-mi limitez pregătirea fizică la a antrena doar forța sau mușchii, cu atât mai mult pentru că nu sunt atlet profesionist. Fac exerciții de mobilitate, coordonare sau de rezistență aerobă și anaerobă într-o măsură oarecum egală.
O dezvoltare armonioasă implică un antrenament fizic de o complexitate mult mai mare și care include exerciții din atletism, gimnastică de bază, înot, ridicarea greutăților etc.! Avem nevoie de exerciții statice, dinamice, explozive, chiar și de cele cu execuție lentă: alergări lungi și ușoare, săritul corzii etc.
În concluzie, este important să ai câteva noțiuni elementare despre anatomia și fiziologia mușchilor scheletici, deoarece duce la o înțelegere mai bună asupra anumitor efecte ale antrenamentului fizic sau chiar la o plănuire mai bună a exercițiilor. Personal nu îmi place să mă antrenez fără să înțeleg cu adevărat de ce o fac și ce se întâmplă fiziologic cu organismul, atât în timpul efortului cât și după, în perioada de reface.
Bibliografie:
- Cezar Niculescu, Cristian Niță, Radu Cârmaciu, (2014) – “Anatomia și Fiziologia Omului: Compendiu”, editura Corint Educațional, București.
- Anca Ionescu, Adela Caramoci, (2017) – “Medicină Sportivă. Fiziologia și Fiziopatologia Efortului Fizic”, editura Carol Davila, București.
- Andrei Demeter, Eugen Avramoff, (1979) – “Fiziologia și Biochimia Educației Fizice și Sportului”, editura Sport-Turism, București.
- National Center of Biotechnology Information: Tipuri de fibre musculare striate.
Cum produc mușchii energie? Sistemele energetice și rezistența la efort
